În iarna lui 1973 am primit o invitaţie la Congresul Internaţional de Arhitectură din mai 1975, care urma să se ţină la Madrid. Am dus corespondenţa obişnuită cu secretariatul Congresului, deşi eram convins că nu mi se va permite să plec peste hotare. Am propus revistei Ateneu o masă rotundă cu şi despre arhitecţi, pentru a marca măcar aşa evenimentul. În vara lui 1974 am făcut textul de mai jos, care a fost respins fără vorbă de direcţia presei. L-am găsit acum, umblând prin sertare, l-am recitit şi-l postez pe internet deoarece cred ca este exemplar în mai multe privinţe: se vede care erau ideile care deranjau cenzura, se vede cum încercau arhitecţii, ca de altfel toţi intelectualii, să-şi comunice propriul mesaj cu ajutorul penibilei limbi de lemn, se vede că rezistenţa prin cultură a fost continuă şi reală, chiar dacă uneori cenzura trimitea la sertar texte cum este acesta. În sfârşit, se mai vede că multe idei mai sunt valabile şi azi, cel puţin în Bacău!
Ioan NEACŞU
Arhitectul – un optimizator al environnementului
Anul viitor (1975, n.a.) va avea loc la Madrid cel de al XII-lea Congres Internaţional al Arhitecţilor. Întâmpinând acest eveniment - ştiinţific şi artistic în egală măsură - revista noastră şi-a propus să dea o mai mare atenţie acestei arte prea puţin abordată de presa noastră culturală.
În ridicarea continuă a calităţii vieţii, arhitectul are, sau ar trebui să aibă, un rol central, deoarece din multitudinea parametrilor care definesc existenţa umană, câţiva – şi dinte cei mai importanţi – depind de arhitecţi. Aceşti artişti care creează constrânşi de indici economici şi tehnici sunt în acelaşi timp ingineri care construiesc după legile frumosului. În era civilizaţiei tehnice arhitecţii sunt cei care garantează prin profesiunea lor, prin formaţia lor intelectuală că între cultură şi tehnică, între util şi frumos divorţul nu este inevitabil, că se poate ajunge acolo unde – cum zice Ion Barbu – geometria se întâlneşte cu poezia.
O discuţie cu omul de la planşetă e dificilă, întâi pentru că el preferă să se exprime în cifre, planşe sau machete, apoi pentru că nu este un răsfăţat al gazetarilor, dar mai ales pentru că există o reţinere nostalgică a omului care visează, ştie că visul lui costă bani şi e obişnuit ca mereu să fie admonestat pe tema asta. Am găsit însă la Institutul Judeţean de proiectări Bacău trei arhitecţi: Rozela Georgescu, Viorica Novac şi Gheorghe Nistor , care au acceptat o discuţie despre ei şi despre munca lor, discuţie pe care o transcriem mai jos.
Ioan Neacşu
Reporter: Arhitectul este unul dintre creatorii mediului înconjurător. Ce elemente ale spaţiului în care trăim pot face din acesta un spaţiu optim pentru existenţa umană?
Arh. Viorica Novac: Colectivităţile umane au fost confruntate permanent, în decursul evoluţiei lor istorice, cu problemele extrem de complexe ale inter relaţiilor dezvoltare – mediu ambiant. Parafrazând conceptul lui Aristotel asupra „vieţii bune”, aş spune că străduinţele cercetătorilor şi planurile de acţiune cu privire la mediul ambiant au drept scop crearea unui „mediu înconjurător bun”, înţelegând prin aceasta un mediu înconjurător care întreţine cel mai bine un comportament social dorit şi apreciat ca fiind conform cu necesităţile vitale ale speciei: adăpost, lucru, hrană, posibilităţi de odihnă şi recreare, realizarea dorinţelor, a aspiraţiilor general umane de securitate a existenţei.
Creatorul acestui mediu nu este singur arhitectul, deşi arhitectul are şi el, într-adevăr, „partea a de vină” în conturarea şi definitivarea mediului înconjurător. Contribuţia sa este doar din punct de vedere plastic, estetic, funcţional. Evoluţia acestui mediu, încadrarea sa într-un sistem sau suprasistem este apanajul unor domenii ce se întrepătrund şi se susţin reciproc: prospectiva, geografia, climatologia, ecologia,ergonomia, sociologia, psihologia etc. Considerentele prospective, de exemplu, de definire şi determinare a mediului ambiant, legate de influenţele favorabile sau nefavorabile pe care le exercită asupra societăţii umane evoluţia mediului ambiant fac parte integrantă din optimizarea mediului.
Reporter: Într-adevăr, mediul înconjurător nu se defineşte doar plastic, estetic şi funcţional, dar nici arhitecţii nu se rezumă doar la influenţarea atributelor strict arhitectonice ale mediului. Ei se orientează spre un studiu interdisciplinar al environnementului, sunt informat că viitorul congres internaţional de arhitectură de la Madrid va aborda tocmai problema studiului interdisciplinar al arhitecturii. Din această perspectivă, cum vedeţi relaţia cu ecologia? Ce evitaţi în studiile dumneavoastră urbanistice, care sunt noxele împotriva cărora luptaţi ?
Arh. Viorica Novac: Sistematizarea teritorială, urbană şi rurală, ca un ansamblu de discipline ştiinţifice, tehnice şi estetice a apărut la începutul secolului nostru, mai întâi cu timiditate şi ezitări, apoi din ce în ce mai ordonat şi eficace, furnizând analize, studii, soluţii teoretice şi practice pentru organizarea relaţiilor dintre mediul material construit şi colectivităţile umane. Dezvoltarea generală a societăţii şi în primul rând cea economică, intensificarea schimburilor energetice cu mediul ambiant, aceste procese care se accentuează în ultimul timp generează zone de conflict direct cu colectivităţile umane. Există apoi condiţiile naturale care afectează biologic şi psihic viaţa oamenilor, cu intensităţi diferite în diferite perioade ale anului.
Reporter: Să ne întoarcem la poluare.
Arh. Viorica Novac: Problema mediului natural este foarte importantă atunci când discutăm poluarea, pe de o parte pentru că elemente ale mediului natural – apă, aer, sol – pot fi poluate de industrie, iar pe de altă parte pentru că elemente ale mediului natural – vegetaţie, vânt – pot contribui la protecţia ansamblurilor de locuit, pot micşora sau chiar anula noxe care scapă sistemelor de filtrare sau epurare ale industriei.
Evitarea poluării sonore a zonelor de locuit se realizează prin redistribuirea parcărilor în afara zonelor de locuit, prin gruparea zonelor pentru jocul copiilor şi mai ales prin realizarea centurii rutiere ocolitoare. Toate aceste trei măsuri sunt în curs de aplicare în municipiul Bacău.
Arh. Rozela Georgescu: Se poate vorbi şi de o poluare psihică şi vizuală. Se încearcă în acest sens agrementarea ansamblurilor de locuit şi proiectarea unor funcţionalităţi care să asigure utilizarea optimă a tuturor dotărilor edilitare.
Reporter: Concret, dacă cineva stă la etajul zece şi liftul nu merge de două săptămâni, putem vorbi de poluare psihică ?
Arh. Rozela Georgescu: Sigur, dar aici nu mai este de vină proiectantul, ci întreprinderea care asigură buna funcţionare!
Arh. Gheorghe Nistor: Realizarea parţială a prevederilor din proiect – liftul este prevăzut să funcţioneze! – duce la poluare sonoră, vizuală sau psihică. Iată, de exemplu o poluare psihică marcată o constituie în municipiul Bacău existenţa cimitirului în centrul cartierului Cornişa. Proiectul prevede dezafectarea lui, dar municipalitatea continuă să dea autorizaţii de construire a cavourilor, se permit înhumări care întârzie nejustificat dezafectarea zonei.
Arh. Viorica Novac: Aş dori să revin la poluarea industrială. Aici cuvântul principal trebuie să-l aibă specialiştii din industrie, dar şi noi, prin studii de sistematizare, contribuim la amplasarea spaţiilor de locuit în zonele cel mai puţin poluate. De exemplu dezvoltarea platformei industriale a Comăneştiului ne-a ridicat astfel de probleme. Cum studiul arăta că actuala amplasare a Comăneştiului nu este corespunzătoare, am propus dezvoltarea zonelor de locuit pentru muncitorii platformei industriale în perimetrul oraşului Moineşti, oraşul Comăneşti rămânând la dezvoltarea actuală. Zone plantate au fost de asemenea adoptate ca soluţii pentru reţinerea noxelor industriale.
Reporter: Problemele urbanismului sunt vaste şi mult mai interdisciplinare – dacă pot spune aşa! – decât problemele ridicate de construcţia propriu-zisă. Un arhitect gândeşte un edificiu, sau un ansamblu urbanistic, perfect din toate punctele de vedere: estetic, funcţional şi economic. Construcţia realizată nu are totdeauna calităţile scontate. De ce ?
Arh. Rozela Georgescu: Problema, se pare, prezintă două aspecte, două direcţii de dezbatere, care rezultă şi din implicarea însuşi a arhitectului în rezultatele muncii sale, începând cu actul propriu-zis de creaţie – consultant şi verificator pe parcurs – şi terminând cu recepţia. Aş zice că există pentru unele sau chiar multele nereuşite cauze. Ele sunt în ultimă instanţă deficienţe în însuşi procesul de creaţie, pe de o parte, şi exterioare acestui proces, pe de altă parte.
Dintre cauzele interioare procesului de creaţie menţionez neaprofundarea suficientă a unei categorii de lucrări ce ţin de elaborarea proiectului, neaprofundare determinată de urgenţa reclamată la faza de proiectare, ale cărei necesităţi nu sunt înţelese cu simţ de răspundere şi competenţă de organele de resort ale beneficiarului, cele care pregătesc justificările economice, temele şi comenzile. Există de multe ori un consum de timp neraţional, în detrimentul timpului afectat proiectării propriu-zise. De asemenea nu întotdeauna timpul de documentare îşi păstrează ponderea necesară în actul de creaţie.
Mai importante şi mai greu de evitat sunt însă cauzele exterioare procesului de creaţie: aplicarea unor proiecte tip neinspirate, fade, ce neglijează estetica, dar nu rezolvă nici utilitatea, lipsa unei game variate şi interesante de materiale durabile în timp şi uşor de întreţinut, execuţia neîngrijită şi adeseori deficitară a elementelor de tâmplărie – lemn sau metal – de către furnizor, precum şi execuţia necalitativă a unor lucrări de finisaj de către constructor… Uneori nu se respectă unele detalii sau indicaţii date de proiectant pe şantier sub motiv că se operează o reducere a cheltuielilor sau pretinzându-se nişte raţionalizări care nu întotdeauna se dovedesc a fi ceea ce par. O altă cauză este lipsa de dotare corespunzătoare a trustului de construcţii, fapt care duce la o rigiditate a rezolvărilor – consecinţă a mecanizării limitate a mijloacelor de construcţie. Este de dorit ca în această situaţie toţi factorii care concură la realizarea unui ansamblu sau a unui obiectiv să examineze cu aceeaşi înţelegere şi simţ al răspunderii efectul muncii lor pentru obţinerea calităţilor scontate: estetic – funcţional – util , atributele esenţiale ale arhitecturii din cele mai vechi timpuri.
Reporter: La recepţia lucrărilor participă şi proiectantul ?
Arh. Gheorghe Nistor: Autorul proiectului participă la recepţie doar consultativ. Ca să fie această prezenţă eficientă, proiectantul trebuie să fie membru al comisiei, cu drept de vot. Eu când sunt chemat nici nu mi se arată procesul verbal de recepţie, deci ce rost are prezenţa mea acolo ?
Reporter: Există un conflict de principii între proiectant şi constructor ?
Arh. Gheorghe Nistor: Problema s-a discutat aici. Un conflict de principii – teoretic vorbind – nu există, ci doar modalităţi practice diferite de abordare a problemelor pe care le ridică execuţia. De exemplu nerealizarea unei anumite structuri, sau a anumitor elemente de arhitectură pe motivul lipsei de utilaje, sau nerealizarea unor finisaje pe motiv că nu sunt materiale presupune o abordare subiectivă, comodă a problemelor în discuţie. Pentru eliminarea acestor neînţelegeri trebuie ca şi constructorul să priceapă că o industrializare totală nu conduce la realizarea frumosului, a utilului şi chiar a economicului. Adâncirea relaţiilor de colaborare este necesară. La noi acest proces a început şi sperăm că va continua.
Reporter: Nu credeţi că şi constructorii ar trebui să aibă cunoştinţe de estetica mediului ambiant ?
Arh. Gheorghe Nistor: Consider că inginerii constructori au aceste cunoştinţe, dar preocuparea exclusivă pentru producţie, pentru realizarea sarcinilor de plan le elimină orice preocupare de estetică. Pe de altă parte ar fi necesară prezenţa unor cadre pregătite în arhitectură (arhitecţi sau conductori arhitecţi) la trusturile de construcţii, deoarece aceştia primesc în institut o educaţie estetică amănunţită.
Reporter: Când am spus „constructori” nu m-am referit în mod special la ingineri, ci la constructori în general. În şcolile profesionale şi în liceele de construcţii nu se predă o singură oră de estetică industrială şi cel puţin pentru mozaicari, faianţari, zugravi, parchetari ar trebui ca estetica industrială să fie tot atât de importantă ca şi tehnologia, sau desenul tehnic. Cel puţin constructorii, de la inginer la muncitor, ar trebui să înţeleagă faptul că ei pun în operă o lucrare de artă! Publicul, însă, este el pregătit să înţeleagă mesajul artei dumneavoastră ?
Arh. Rozela Georgescu : Publicul înţelege o operă de artă dacă aceasta poartă în ea cu adevărat un mesaj. Important este să nu faci artă gratuită.
Publicul este întotdeauna receptiv, moştenind puterea de selecţie a poporului nostru, dotat cu o sensibilitate deosebită. Educarea continuă însă, cu mijloace convingătoare, poate eleva gustul publicului spre subtilităţile arhitecturii şi ale artei contemporane. Mai rămâne în discuţie o minoritate care se dezinteresează, care este voit neavizată, absentă la lecţiile despre frumos ale contemporaneităţii, dar care când are prilejul emite păreri ţi aprecieri tendenţioase. Pentru educarea acestei părţi din public munca este mai grea, dar absolut necesară.
Reporter: Ce părere aveţi despre design ?
Arh. Rozela Georgescu: Se vorbeşte azi mult despre tendinţa de industrializare a construcţiilor, urmată însă de aspiraţia către individualizarea locuinţei, de încadrarea ei într-un peisaj cu care să fie solidară, cu care să se acorde. Există deci, strâns legată de sensibilitatea ancestrală a acestei lumi, de universul ei spiritual, o psihologie a formelor, o necesitate obiectivă pentru studiul universului formelor, în ultimă instanţă designul. Acestea sunt domenii a căror pondere în organizarea spaţiului va creşte hotărâtor în următoarele decenii. Oamenii nu se vor mulţumi să fie pur şi simplu încadraţi într-un peisaj, sau în propria lor locuinţă şi înconjuraţi de lucruri pur şi simplu utilitar-funcţionale, ci, probabil, vor dori din ce în ce mai mult să-şi creeze spaţiul după gustul lor.
Este remarcabil faptul că fără să avem o anume tradiţie în design, că deşi suntem la început, s-a iniţiat prin revistele „Mobila”, „Arhitectura” şi „Arta” o adevărată campanie de presă în favoarea frumosului la nivelul produselor industriale în ţara noastră. Este o invitaţie pentru realizarea pe scară largă, la nivelul cerinţelor zilnice, a obiectelor care întrunesc în egală măsură deziderate de util şi frumos. Trebuie să ne gândim ce avem de făcut în acest domeniu, stimulând factorii de creaţie şi de decizie încă în faza incipientă, de studiu, urmând ca la izvoarele creaţiei industriale să stea oameni dotaţi şi cuceriţi de dragostea pentru frumos.
Reporter: Credeţi că se face suficient pentru educaţia design a publicului ?
Arh. Rozela Georgescu: Mai ales în ultimele luni se face foarte mult. La televiziune, de exemplu, emisiunea „Căminul” este foarte bună. În Bacău, după câte ştiu, funcţionează un curs de estetică industrială în cadrul Universităţii Populare.
Arh. Viorica Novac: Ar trebui mai multe conferinţe ale arhitecţilor, discuţii cu publicul, un contact direct.
Arh. Gheorghe Nistor: Eu cred că prin însăşi producţia de arhitectură publicul este educat. În 1959, o anchetă a constat că oamenii nu ştiu să folosească instalaţiile şi piesele unui apartament. Acum, producţia masivă de apartamente i-a convins pe locatari să le folosească în condiţii corecte. Aş propune o preocupare permanentă a arhitectului ca prin însuşi proiectul respectiv să educe publicul, arta noastră să fie educativă.
Arh. Rozela Georgescu: Instalaţiile şi dispunerea spaţiului să fie astfel realizate, încât să sugereze funcţia şi să conducă implicit la folosirea lor corectă
Reporter: Aceasta este o cerinţă design şi ergonomică în acelaşi timp, de fapt este un principiu al proiectării design. Aş vrea să revenim la Bacău şi să vă întreb: cum apreciaţi, din punct de vedre urbanistic, dezvoltarea oraşului nostru ? Ce are specific ?
Arh. Rozela Georgescu: Este foarte adevărat şi recunoscut faptul că oraşul Bacău de-a lungul timpului a avut, ca mai toate oraşele Moldovei, o dezvoltare haotică, neraţională, încorsetată de lipsa dotărilor edilitare şi de unele prejudecăţi urbanistice. Explozia demografică contemporană îşi are ecoul şi în dezvoltarea oraşului nostru, care la un moment dat a pretins extinderi şi densităţi modificate în perimetrul său. Problema mediului ambiant devenit cadru al vieţii sociale are implicaţii şi în sistemul şi în direcţiile urbanistice de dezvoltarea a oraşului. Au rezultat ansambluri şi cartiere noi de locuinţe (Cremenea 1 şi 2, Cornişa, URA Nord, 1 Mai) dotate corespunzător cu spaţii comerciale, de joc, de folosinţă generală, creşe, grădiniţe, spaţii verzi. În viitor se va merge pe îndesirea construcţiilor în zona centrală, pe completarea dotărilor de interes orăşenesc şi pe dozarea înălţimilor, eliminând excesele. Cartierele noi ce se vor construi (Mioriţa, Victor Babeş) se vor integra şi racorda la circulaţiile majore – naţionale şi judeţene – având în vedere şi completarea inelului periferic ce va prelua circulaţia grea, degajând zona centrală. Coloana vertebrală a oraşului, axa Nord – Sud se va construi prin prelungirea bulevardului N. Bălcescu până la intrarea dinspre sud a Bacăului, primind caracterul intim al unei esplanade în zona de maxim interes care se prefigurează a fi traseul dintre hotelul Decebal şi viitorul magazin universal.
Dezvoltarea urbanistică a oraşului încearcă să ţină seama de legea apărării mediului ambiant. În acest scop s-a propus o comasare a zonei industriale în afara oraşului, cu tendinţa de anulare a izvoarelor de nocivităţi din Bacău.
Oraşul nostru dispune de zone verzi periferice împădurite (Mărgineni, Gherăieşti) care trebuie protejate şi prelungite pe cât posibil în oraş, cu acest prilej punându-se în valoare şi apa Bistriţei, care ar putea activa ambientul oraşului şi, cine ştie, într-un viitor apropiat ar putea deveni o apă cu adevărat interioară Bacăului, oferind zone de agrement şi odihnă.
Arh. Viorica Novac: Cunoscuta „Strada Mare” probabil se va păstra, va fi renovată şi se va construi o zonă comercială tradiţională, care să evoce Bacăul de altădată.
Reporter: Ce probleme estetice ridică sistematizarea localităţilor rurale ?
Arh. Gheorghe Nistor: Arhitectura populară care este tradiţională pentru noi trebuie să-i preocupe şi-i preocupă în special pe sistematizatori. Nu trebuie să se elimine elementele specifice, dar trebuie să fie interpretate în arhitectura modernă, ţinând cont de materiale noi şi de tehnologii. A doua preocupare principală în sistematizarea rurală o constituie din punct de vedere urbanistic organizarea gospodăriei ţărăneşti, ţinând cont că aceasta se deosebeşte de locuinţa urbană datorită specificului activităţii populaţiei. Organizarea centrului civic drept singurul punct important în desfăşurarea vieţii sociale rurale trebuie realizată în aşa fel încât să răspundă tradiţiilor, nevoilor, obiceiurilor populaţiei din satul respectiv. Acest centru dă specific satului. Valorificarea cadrului natural existent se va face prin eventuala dozare a clădirilor în raport cu acesta, sau invers: dozarea cadrului natural în raport cu clădirile. De asemenea armonizarea culorilor cu peisajul este o preocupare constantă a noastră. De exemplu, pe fundalul unei păduri proiectăm clădiri luminoase, în culori pastelate şi calde, iar în peisajul câmpiei verzi sau înflorite clădiri albe, care pun în valoare şi construcţia, şi peisajul.
Arh. Rozela Georgescu: De fapt legătura dintre natură şi arhitectură a fost respectată totdeauna în arhitectura populară.
Arh. Gheorghe Nistor: Sigur! Ca o ultimă preocupare aş cita dispunerea accesului spre sat în aşa fel încât să ofere vederii călătorului o panoramă a localităţii înainte de a pătrunde în ea.
Reporter: Problemele arhitecturii sunt multe şi pasionante. Arta dumneavoastră venerabilă, precum muzica sau poezia, este chemată să creeze pentru om un cadru estetic de existenţă. Ea este, ca orice artă, vitală. Vreau să sper că discuţia noastră va atrage atenţia cititorilor în acest sens. Vă mulţumesc.
Ioan Neacşu
