Un nou început

În urmă cu mulţi ani am iniţiat acest blog din dorinţa de a oferi eventualului cititor propria mea versiune cu privire la ce s-a întâmplat - de fapt ce mi s-a întâmplat mie! - în ultimele trei sferturi de secol. Am fost stimulat de sumedenia de "memorii" scrise de foşti deţinuţi politici, de emigranţi, dar şi de activişti, turnători sau chiar securişti care se întreceau în a povesti cum au luptat ei împotriva comunismului. Imaginea care şi-o poate forma un tânăr de douăzeci de ani, care nu a trăit o zi măcar în "epoca de aur", este atât de diferită de realitatea acelor ani, încât am crezut că am datoria să las propria mea mărturie, fie şi "postumă", deoarece cred că acum eu îmi trăiesc propria postumitate, dacă pot spune aşa, deci pot privi "obiectiv", vreau să spun că împăcat, fără ură şi părtinire, la tot şi la toate. Mareea de memorii însă m-a şi descurajat. Ce scriu eu se va pierde în sutele de mii de mărturii, cele mai multe mincinoase, evident interesate, ori pur şi simplu fanteziste. Ce rost are o mărturie în plus? Când eram hotărât să renunţ, am primit un telefon de la Dan Mironescu prin care îmi semnala faptul că a scris un roman autobiografic în care apar şi eu ca personaj. Nu s-a grăbit să-mi trimită un exemplar, deci a trebuit să-l caut eu în librărie. L-am citit, evident curios să văd cum apare târgul în care m-am născut şi am copilărit, tărgul Băceşti, cum apar oamenii pe care i-am cunoscut, colegii şi prietenii în ochii unui regizor de film, care nu a luat vreun Oscar, dar a făcut câteva filme, chiar şi un serial de televiziune, deci are "ochi de artist". Nu m-a deranjat prea tare greşeala de ortografie prezentă chiar în titlu: "De-a albii şi de-a roşiii" (chiar aşa, cu trei de "i"), dar pe măsură ce înaintam în lectură vedeam stupefiat cum textul falsifică realitatea; era vorba de un fel de realism socialist pe invers!
Pot eu avea pretenţia că rândurile de mai jos descriu adevăratul Băceşti, pot eu avea pretenţia că deţin adevărul despre lumea românească din ultimii şaptezeci de ani? Evident nu, eu doresc doar să aduc propria mea mărturie la judecata istoriei. Un singur lucru pretind să mi se admită: faptul că tot ce urmează nu este ipocrit, nu este falsificat de "ideologii", că sunt sincer ca în faţa Duhovnicului Suprem. Viaţa văzută de pe culmea vîrstei de şaptezeci de ani nu-mi produce nici euforie sau extaz, nici furie şi revoltă. Ea a fost cum a fost şi ar fi absurd să mă lamentez, să-mi imaginez ce-ar fi fost dacă... ori să mă consider un erou al luptei anticomuniste. Lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi...

4 aprilie 2009