sâmbătă, 24 martie 2007

Comunismul este un cal mort ?

Crimele sunt imprescriptibile!

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei - care este formată din parlamentari a 46 de ţări! - a adoptat recent o rezoluţie în care sunt condamnate crimele comise de regimurile comuniste. În documentul adoptat sunt condamnate încălcările masive ale drepturilor omului, asasinatele şi execuţiile individuale şi colective, moartea a milioane de oameni în lagăre de concentrare, prin înfometare, deportări, tortură, muncă silnică şi alte forme de teroare fizică în masă. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde sunt destui comunişti sau socialişti care au fost foarte deranjaţi de ideea de proces al comunismului, nu a întrunit necesarul de două treimi din voturile exprimate pentru a adopta şi alte două documente propuse de raportorul PPE, anume proiectul de recomandare care face apel la guvernele Europei să adopte o declaraţie oficială de condamnare internaţională a crimelor regimurilor totalitare comuniste şi proiectul de recomandare în care se făcea apel la guvernele Europei să adopte o declaraţie similară şi să întreprindă anchete juridice ale persoanelor implicate în crimele comise sub regimurile totalitare comuniste. Concret se propunea guvernelor fostelor ţări comuniste să formeze Comisii naţionale de Evaluare, să relaxeze Legea Arhivelor, să modifice manualele şcolare, să instituie o Zi Memorială, să înfiinţeze Muzee şi Monumente publice. Acest rezultat al votului a fost foarte diferit interpretat, de la satisfacţia pentru faptul că totuşi primul document a fost adoptat, deci după cincisprezece ani de la căderea comunismului, în sfârşit se face un pas înainte, până la dezamăgirea cu care se constată că în Europa putem vorbi de un comunism, fie şi travestit în social-democraţie, încă foarte puternic.

Doamna Monica Lovinescu povestea că, ajunsă în Parisul de după război, era privită cu ostilitate de cei mai mulţi dintre intelectualii din capitala Franţei, atunci când auzeau că este refugiată din România: „Cum, ai formidabila şansă de a construi comunismul în România şi tu vii aici, în capitalismul acesta muribund (sau „în putrefacţie”)?” Probabil încă mai sunt mulţi dintre aceia care cred că toate ororile regimurilor comuniste criminale sunt inventate, că omenirea nu poate fi salvată de la pieire decât de comunism.

Încercând o primă diversiune care să abată atenţia de la pericolul pe care încă îl reprezintă comunismul, domnul Silviu Brucan spunea că un proces al comunismului este inutil, deoarece „comunismul este un cal mort”. O altă diversiune, poate mai gravă, este cea lansată de domnul Ion Iliescu, atunci când spunea că se doreşte condamnarea a patru milioane de români, câţi au fost membri de partid. Când s-a lansat ideea procesului comunismului, atât AFDPR-ul, cât şi Alianţa Civică au precizat două principii esenţiale: răspunderea pentru crime nu poate fi decât personală, nu pot fi răspunderi colective, trebuie pornit de la prezumţia de nevinovăţie şi nu este vorba de toţi cei patru milioane de membri de partid, ci de nomenclatură, activişti şi securişti, de cei care au fost salarizaţi şi au beneficiat de tot felul de avantaje pentru a institui teroarea.

După cincisprezece ani constatăm că prezenţa lor în structurile tuturor partidelor şi în administraţie este principala frână în efortul nostru de a progresa. Legea lustraţiei, cerută de proclamaţia de la Timişoara şi mai apoi de Piaţa Universităţii, care solicita ca timp de cinci ani (un lustru este de cinci ani!) foştii activişti şi securişti să nu ocupe funcţii publice nu presupunea nici procese penale, nici ani grei de puşcărie (de mulţi probabil meritaţi cu vârf şi îndesat!) ci doar o retragere pentru a nu mai face în continuare şi mai mult rău, cum s-a şi întâmplat. Această lege acum este tardivă, oricum nu ar trebui să se mai pună problema celor cinci ani, deci nu ar mai trebui să se numească „a lustraţiei”. Suntem nevoiţi să constatăm că, dacă răsturnarea lui Ceauşescu a reuşit, revoluţia anticomunistă este departe de a se fi încheiat.

Să facem puţină istorie, poate învăţăm ceva din ea.

În iarna atât de friguroasă, dar atât de plină de speranţe în care a căzut Ceauşescu, la prima conferinţă a Sindicatului Liber din Învăţământ din Bacău am propus o Moţiune care devansa cu o lună Proclamaţia de la Timişoara şi care, cu toată opoziţia unui grup agresiv din sală, a fost adoptată. Iată textul integral: „Conferinţa Sindicatului Liber din Învăţământul judeţului Bacău cere Inspectoratului Şcolar al judeţului Bacău să nu permită integrarea în învăţământ a nici unui activist din aparatul de partid, utc sau cultural, nici ca suplinitor, nici ca titular. Motivăm această hotărâre prin aceea că aparatul de partid, utc şi cultural a fost principalul profitor al dictaturii comuniste, s-a dovedit incapabil şi corupt, deci nu prezintă calităţile morale necesare în munca de educaţie. Cerem de asemenea Ministerului Învăţământului să ia măsuri ferme în acest sens în tot învăţământul românesc. 4 februarie 1990.” (Catedra, an I, nr.5, 5 martie 1990, p.1). Spre surpriza mea, ministerul a ţinut cont de această moţiune; în regulamentul de numiri şi transferări a apărut exact formularea de mai sus, dar cu o virgulă, după care mai erau câteva cuvinte: „dacă nu are catedră rezervată”! Ori spuneţi-mi care activist nu avea prima grijă să-şi rezerve cea mai bună catedră ?

Şi totuşi, atunci când Parlamentul Europei ezită, este datoria noastră să luăm iniţiativa. Alianţa Civică in Bacău a cerut adoptarea unei legi care să declare imprescriptibile crimele comunismului, atât cele de dinaintea lui decembrie 1989, cât şi cele de după căderea lui Ceauşescu. Am mai propus elaborarea unei cărţi roşii care să cuprindă numele tuturor activiştilor şi securiştilor, atât din judeţe, cât şi din Capitală, însoţite de funcţii şi de cariera lor postdecembristă. Dacă Guvernul României, fără să aştepte recomandări de la Parlamentul Europei, organizează o structură de analiză a datelor necesare unui proces al comunismului, nu putem decât să ne bucurăm.

Trebuie să înţelegem însă că tot ce s-a făcut până acum în acest sens, s-a făcut din iniţiativa societăţii civile. Memorialul Sighet şi şcoala de aici, programul de istorie orală, la care au participat sute de elevi şi studenţi, apariţia a sute de cărţi, construirea unor monumente reprezintă efortul societăţii civile de a lupta cu balaurul. Instituţionalizarea luptei împotriva comunismului va face posibilă şi îndepărtarea tovarăşilor din funcţiile publice, şi un adevărat proces al comunismului, asemănător celui intentat nazismului, crima este crimă indiferent de culoare, şi mai ales un amplu proces de educaţie anticomunistă. Un obiect care să fie obligatoriu în şcoli ar trebui să arate elevilor adevărata faţă a comunismului. Ziua Naţională de luptă împotriva comunismului, care este 15 Noiembrie, ar trebui comemorată cu solemnitate în toate şcolile şi bisericile. La mănăstirea Petru Vodă, părintele Iustin a aşezat la loc de cinste moaşte ale unor mucenici căzuţi jertfă regimului criminal. În faţa lor trebuie să ne plecăm fruntea ca în faţa tuturor sfinţilor Bisericii. Comunismul nu-i un cal mort, cum încearcă să ne liniştească domnul Silviu Brucan. El este cu atât mai periculos, cu cât afectează mentalitatea, atât individuală, cât şi colectivă. Europa n-are decât să voteze sau nu tot felul de recomandări. Guvernul nostru este de apreciat pentru faptul că a pornit instituţionalizarea acestei lupte. Însă educaţia, dar mai ales credinţa ne va mântui.

Ioan NEACŞU

Niciun comentariu: